Celulele nervoase nu se restabilesc!

      Corpul uman este construit astfel încît toate celulele organelor se reînoiesc cu excepţia celulelelor sistemului nervos. Peste 2 ani corpul uman are cu totul altă inimă, adică nu rămîne nici o celulă veche, peste 3-4 ani corpul uman are alt ficat, deoarece toate celulele vor muri şi în locul lor se vor naşte altele noi, sîngele se reface peste 3 luni. Numai celulele sistemului nervos nu se reînoiesc, ne naştem şi murim cu aceleaşi celule. Pe parcursul vieţii celulele nervoase acumulează informaţie, dar nu se îmulţesc.

Deaceea evitaţi stresul şi situaţiile neplăcute!!!

Aromaterapia

Aromaterapia foloseşte uleiuri aromate . bogate în esenţe distişlate din plante. Uneori, aceste esenţe sunt folosite ca înlocuitor, deoarece o bună parte dintre ele au proprietăţi antinicrobiene şi anti stres.

Uleiul de lavandă este cel mai folosit şi mai cunoscut ulei esenţial. Are efect antiinflamator, antiviral, antidepresiv şi antistres. De asemenea acest ulei reduce intensitatea migrenelor şi nivelul tensiunii, stimulează memoria şi îmbunătăţeşte respiraţia. Pentru a combate tulburările de somn, folosiţi aromaterapia cu două ore înainte de culcare, cel puţin zece zile. Puneţi în vasul de aromaterapie apă în care adăugaţi cinci picături de ulei esenţial de lavandă. Un alt remediu potrivit pentru a adormi la o oră acceptabilă este să picuraţi doua-trei picături de ului de lavandă pe cîteva bucăţi de vată pe care să le aşezaţi în jurul patului. 

Aroma de vanilie  ca un veritabil afrodiziac cerebral, avînd capacitatea de a stimula funcţiile scoarţei cerebrale, astfel ca efectele sale asupra psihicului dar şi întregului organism sunt uluitoare şi în primul rînd de activare, energizare. Astfel creşte tonusul cerebral, înlătură eficient oboseala, binedispune şi creşte capaitatea de atenţie şi memorare, reface tonusul digestiv, respirator, cardiac. Este ideală această aromă pentru desfăşurarea activităţilor: la locul de muncă, în birou, la cursuri, in timpul exerciţiilor fizice. Aroma de vanilie este recunoscută pentru creşterea toleranţei la stres.

Aromele de fructe acrişoare precum citrice, fructe de pădure, mere, toate acestea au efecte tonice şi revigorante, înlăturînd oboseala şi starea de încordare, redînd veselia şi energia psihică. Ideal este să le asociaţi cu arome de vanilie şi mentă.

 Mirosul este unul dintre cela mai puternice simţuri şi de foarte multe ori ne ajuta să ne vindecăm fără să ştim cît de mult am fost ajutaţi de o aromă. Studiile unor cercetători au dovedit că aromaterapia controlează apetitul, ajută la slabit, dar şi în menţinera greutăţii.

 Aromaterpia conform semnelor zodiacale:

Berbec – ulei esenţial de caprifoi, mentă, păducel.

Taur – ulei esenţial de trandafir, mac, violete.

Gemeni – ulei esenţial de lăcramioară, lavanda, feriga.

Rac – ulei de crin, veribantă, passiflora, gălbenele.

Fecioara – esenţa de flori de cîmp sau de munte.

Balanta – ulei de trandafir, violete, mac, veribă.

Scorpion – esenţă de caprifoi

Sagetator - ulei de salvie, garoafa, scorţişoara.

Capricorn – ulei de pin, cedru.

Vărsător – esenţa de orhidee, floare de soc.

Pesti – ulei de stînjenel, mirt, nufar.

SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos reprezintă ansamblul tuturor organelor alcătuite predominant dinţesut nervos specializat în recepţionarea, transmiterea şi prelucrarea excitanţilor din mediul extern sau intern. Trebuie menţionat faptul că excitabilitatea nu este o caracteristică exclusivă a sistemului nervos. Şi un animal primitiv, fără sistem nervos, recepţionează şi prelucrează informaţii din mediu. Excitabilitatea este o caracteristică generală a lumii vii. Sistemul nervos reprezintă însă acea parte strict specializată, în urma unui îndelungat proces evolutiv, pentru a îndeplini această funcţie. Dezvoltarea sa este îndreptată tocmai în direcţia realizării cât mai optime a acestei funcţii. Sistemul nervos, prin intermediul encefalului, a devenit organul conştiinţei. Funcţionarea sa generează starea de conştiinţă, capacitatea unei fiinţe vii de a înţelege lucrurile înconjurătoare, fiind în acelaşi timp sediul personalităţii individului. Aceste funcţii au atins un nivel maxim la encefalul de om. Encefalul este o formă de organizare a materiei prin care materia se cunoaşte pe ea însăşi. Encefalul nu trebuie considerat echivalentul personalităţii sau a conştiinţei. Este în schimb suportul material al acestora, funcţionarea sa generându-le. Sistemul nervos realizează legătura dintre organism şi mediu. În acelaşi timp sistemul nervos coordonează activitatea tuturor ţesuturilor, organelor, etc. Ca urmare a faptului că sistemul nervos îndeplineşte aceste două tipuri de funcţii, este împărţit, dintr-o perspectivă fiziologică, în două componente:
- sistemul nervos somatic
-sistemul nervos vegetativ.
Sistemul nervos somatic, sau al vieţii de relaţie, realizează integrarea organismului în mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ coordonează funcţionarea organelor interne, numindu-se şi autonom, ca urmare a faptului că activitatea sa nu este coordonată conştient, fiind astfel autonomă. Din alte puncte de vedere nu este autonom, cele două componente ale sistemului nervos fiind interconectate morfologic şi funcţional.
Din punct de vedere anatomic sistemul nervos se împarte în două componente:
-sistemul nervos central
-sistemul nervos periferic.
Primul este alcătuit din encefal şi măduva spinării. Sistemul nervos periferic cuprinde nervii cranieni şi cei spinali.

Măduva spinării

Măduva spinării este un segment al sistemului nervos central situat în canalul vertebral. Se întinde de la nivelul primei vertebre cervicale până la a doua vertebră lombară. Se termină printr-o porţiune conică numită con medular. Are 43 - 45 cm lungime şi aproximativ 1 cm în diametru. Conul medular se continuă cu o formaţiune filiformă numită filum terminale, care ajunge până la baza coccisului Măduva corespunde ca lungime cu canalul vertebral până la a treia lună de viaţă intrauterină. La noul născut se termină la nivelul vertebrei lombare 3, iar la adult la vertebra lombară 2.
Configuraţia externă:
- formă de cilindru uşor turtit antero – posterior
- prezintă curburile coloanei (cervicală, toracală, lombară)
- nu are aceeaşi grosime pe toată lungimea, prezentând regiunei mai subţiri şi regiuni mai groase. În regiunea cervicală şi lombară prezintă câte o umflătură. corespund funcţiei mai complexe ale măduvei de la acest nivel anume coordonarea activităţii motorii a membrelor - pe faţa anterioară a măduvei se află un şanţ adânc numită fisură mediană anterioară - pe partea posterioare se află un şanţ mai puţin adânc numită şanţ median posterior Măduva este împărţită în 4 regiuni: cervicală între vertebrele C1 – C6 toracală C6-T9 lombară T9-T12 sacrală T12-L2 Din aceste regiuni pornesc 31 perechi de nervi spinali: 8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali, 1 nerv coccigian. Fiecare segment din măduvă, care prezintă o pereche de nervi spinali se numeşte segment spinal. Din cauza lipsei de corespondenţă dintre lungimea coloanei şi a măduvei şi ca urmare a faptului că fiecare nerv părăseşte canalul vertebral prin orificiul intervertebral corăspunzător, rădăcinil nervului spinal au o dispoziţie din ce în ce mai oblică în regiunea lombară şi sacrală ajungând vertical. Rădăcinile nervilor spinali din zona lombară, sacrală şi coccigiană coboară vertical alături de fillum terminale, formând coada de cal.
Structura internă a măduvei
În centru prezintă canalul ependimar. Este alcătuită din 2 feluri de substanţe: albă şi cenuşie. Substanţa cenuşie este alcătuită din corpi neuronali. Este situată la interior având forma literei H sau a unui fluture cu aripile desfăcute. Prezintă două porţiuni: laterală şi una transversală numită comisură cenuşie care le uneşte pe cele laterale. Porţiunile laterale corespund aripilor de fluture. Fiecare prezintă trei porţiuni sau coarne: anterior, posterior şi lateral. Cornul anterior este mai voluminos, scurt şirotunjit, conţine neuroni somato-motori. Cornul posterior este subţire, lung, ascuţit, ajungând până aproape de suprafaţa măduvei. Conţine neuroni senzitivi somatici. Coarnele laterale conţin neuroni vegetativi simpatici. În partea anterioară a cornului lateral se află neuroni viscero-motori, în partea posterioară vor fi neuroni viscero-senzitivi. Substanţa albă este format din axoni înconjuraţi de o teacă de mielină. Majoritatea fibrelor sunt dispuse de-a lungul măduvei în fascicule ascendente şi descendente. Cele ascendente urcă prin măduvă spre encefal, iar cele descendente coboară dinspre encefal. Unele fascicule sau fibre trec dintr-o parte în alta a măduvei (din dreapta în stânga) formând comisura albă situată înaintea celei cenuşii. Substanţa albă se împarte în trei perechi de cordoane: anterioare, posterioare, laterale. Cele anterioare se află între fisura mediană anterioară şi cornul anterior, cele posterioare între şanţul median posterior şi cornul posterior. Coarnele laterale se află între cornul anterior şi cel posterior.

Nervii spinali
Nervul = mănunchi de fibre nervoase în afara sistemului nervos central Fibra nervoasă=axon Fibrele nervoase care alcătuiesc nervii spinali sunt atât motori cât şi senzitive, somatice şi vegetative, deci nervii spinali sunt nervi mixşti. Fiecare nerv spinal (31 perechi) are 2 rădăcini: una anterioară (motoare) şi una posterioară, care prezintă ganglionul spinal (senzitivă).

Encefalul

Encefalul este partea sistemului nervos central situată în cutia craniană. Este alcătuit din:
- trunchiu cerebral
- cerebel
- diencefal
- telencefal (creierul mare)
Trunchiul cerebral
Este format din următoarele componente:
1. bulbul rahidian
2. puntea lui Varolio
3. Mezencefalul.

Bulbul rahidian
Este segmentul inferior a trunchiului. Între bulb şi măduvă nu există o demarcaţie clară, bulbul numindu-se şi măduvă prelungită. Are formă de trunchi de con, cu baza mare orientată în sus şi baza mică orientată în jos, spre măduvă. Limita superioară a bulbului este reprezentat de şanţul bulbo-pontin (şanţul dintre bulb şi punte). Configuraţia externă: Bulbul prezintă două feţe: antero – laterală şi posterioară Faţa antero-laterală. Prezintă elementele de configuraţie externă a măduvei astfel: fisura mediană anterioară se întinde până la şanţul bulbo-pontin. Coarnele anterioare ale măduvei sunt mai voluminoase, dezvoltate, numite piramide bulbare. Cordoanele laterale prezintă o ridicătură ovoidă numită olivă bulbară. Faţa posterioară. Canalul ependimar al măduvei rămâne nemodificat în partea inferioară a bulbului. În partea superioară a bulbului devine superficial şi se lărgeşte, se dilată, formând ventriculul 4 care se conturează şi pe faţa posterioară a punţii. Prezintă pedunculii cerebeloşi inferiori, cu ajutorul cărora se leagă de cerebel.
Structura internă: Bulblul este alcătuit din substanţă cenuşie şi substanţă albă. Substanţa cenuşie este situată la interior. În jumătatea inferioară a bulbului dispoziţia este ca în măduvă, dar în jumătatea superioară nu mai este dispusă sub formă de coloane, ci se fragmentează în grămezi de celule nervoase care alcătuiesc nucleii bulbului. Această fragmentare are loc datorită încrucişării fasciculelor substanţei albe. Nucleii sunt motori, senzitivi, vegetativi şi proprii. Nucleii motori corespund coanelor anterioare ale măduvei. Reprezintă originea fibrelor motori care alcătuiesc anumiţi nervi cranieni. Nucleii senzitivi corespund coanelor posterioare a măduvei. Nucleii vegetativi corespund coanelor laterale ale măduvei. Sunt centri ai unor reflexe vegetative. Nucleii proprii nu au echivalent la nivelul măduvei. Substanţa albă este alcătuită din fibre ascendente, descendente şi proprii sau de asociere, carefac legătura între diferiţi nuclei ai bulbului.
Puntea lui Varolio
Reprezintă segmentul mijlociu al trunchiului cerebral, fiind situată între bulb şi pedunculii cerebrali. Are forma unei benzi de substanţă nervoasă, lată de 3 cm, dispusă transversal între emisferele cerebeloase. Este delimitat inferior de şanţul bulbo-pontin, iar superior de şanţul ponto peduncular (care o separă de pedunculii cerebrali ai mezencefalului).

Configuraţia externă: Puntea lui Varolio prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară. La nivelul feţei posterioare se obervă continuarea ventriculului 4 de pe bulbul rahidian. Structura internă Puntea lui Varolio este alcătuită din substanţă cenuşie şi substanţă albă. Substanţa cenuşie se află la interior, formând grămezi de celule nervoase care formează nucleii punţii. La fel ca şi în cazul bulbuli, nucleii sunt motori, senzitivi, vegetativi şi proprii. Substanţa albă predomină din punct de vedere cantitativ. E formată din fibre longitudinale şi transversale. Fibrele longitudinale pot fi ascendente şi descendente. Fibrele transversale alcătuiesc pedunculii cerebeloşi mijlocii, leagând puntea de cerebel.

Mezencefalul
Este situat între punte şi diencefal, fiind străbătut de apeductul cerebral sau al lui Sylvius, care reprezintă un canal strâmt care leagă ventriculul 4 de ventriculul 3.
Configuraţia externă: Mezencefalul prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară. Faţa antero-laterală reprezentat în cea mai mare parte de pedunculii cerebrali. Aceştea sunt două cordoane de substanţă nervoasă, situate între puntea lui Varolio şi diencefal, continuându-se spre creierul mare. Faţa posterioară prezintă corpii sau coliculii cvadrigemeni (2 superiori şi 2 inferiori).
Structura internă a mezencefalului Mezencefalul este format din substanţă albă şi substanţă cenuşie, aflată la interior sub formă de grămezi care formează nucleii mezencefalului (motri, senzitivi, vegetativi şi proprii). Substanţa albă este formată din fascicule ascendente şi descendente, precum şi din fibre nervoase care leagă diferiţi nuclei ai mezencefalului între ei. Nervii cerebrali (cranieni) Sunt nervi perechi şi simetrici inervând extremitatea cefalică. Suntanalogii nervilor spinali, alcătuind împreună cu aceştia sistemul nervos periferic. La om sunt 12 perechi de nervi cranieni, notate cu cifre romane. După funcţie se împart în trei grupe: senzitivi, motori şi mixşti.

Cerebelul (creierul mic)
Este aşezat în loja posterioară a cutiei craniene, deasupra trunchiului cerebral sub lobii occipitali ai creierului mare.
Configuraţia externă: Cerebelul are formă ovoidă, cu diametrul mare dispus transversal. Prezintă o porţiune mediană numită vermis şi două porţiuni laterale numiţi emisfere cerebeloase. Cerebelul are trei feţe: superioară în raport cu cortul cerebelului; inferioară în raport cu fosele cerebeloase ale occipitalului; anterioară în raport cu trunchiul cerebral. Feţele cerebelului sunt brăzdate de 2 feluri de şanţuri: profunde care despart lobii şi lobulii; superficiale care separă lamelele sau foliile. Cerebelul este împărţit de un şanţ orizontal în 2 porţiuni: superioară sau corp al cerebelului şi inferioară sau lobul floculondular sau arhicerebral. Corpul cerebelului are un lob anterior şi unul posterior. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin pedunculii cerebeloşi. Pedunculii inferiori leagă cerebelul cu bulbul, cei mijlocii leaga cerebalul cu puntea, iar cei superiori realizează legătura cu mezencefalul. Împreună cu trunchiul cerebral, cerebelul delimitează ventriculul 4.
Structura internă: Substanţa cenuşie este dispusă la periferie, formând cortexul sau scoarţa cerebeloasă. Există substanţă cenuşie şi în interiorul celei albe formează nucleii cerebeloşi. Cortexul cerbelos este format din 3 straturi de celule dispuse uniform pe toată suprafaţa cerebelului. Nucleii cerebelului sunt perechi situaţi atât în vermis cât şi în emisferele cerebeloase. Substanţa albă este formată din 3 feluri de fibre: de asociere care leagă diferitele zone ale substanţei cenuşii din cadrul aceleaşi emisfere, comisurale care leagă cele două emisfere cerebeloase între ele şi fibre de proiecţie, leagă cerebelul de alte etaje ale sistemului nervos. Fibrele de proiecţie pot fi aferente care vin la cerebel şi eferente care pleacă de la cerebel .

Diencefalul (creierul intermediar)
Este interpus între mezencefal şi creierul mare. Se află în prelungirea trunchiului cerebral, sub emisferele creierului mare. Este alcătuit din mai multe mase de substanţe nervoasă: talamusul, metatalamusul, epitalamusul, hipotalamusul şi subtalamusul. În interiorul diencefalului se află ventriculul 3.
Configuraţia externă: Are două feţe: bazală vizibilă la exterior şi posterioară acoperită de emisferele cerebrale. Faţa bazală prezintă chiasma optică care este un cordon de substanţă albă formate din fibrele nervoase ale nervilor optici. Tot pe faţa bazală se află şi glanda hipofiză. Faţa posterioară prezintă epifiza sau glanda pineală sub forma unui corpuscul culcat pe coliculii cvadrigemeni superiori.
Structura internă: Substanţa cenuşie este dispusă la interior sub formă de nuclei, iar susbtanţa albă la exterior.

Creierul mare ( Telencefalul sau Emisferele cerebrale)
Reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central, motiv pentru care este numit creierul mare. Este împărţit în 2 emisfere cerebrale, una dreaptă şi una stângă separate printr-un şanţ adânc numit fisură interemisferică sau longitudinală. În partea bazală a acestei fisuri, emisferele sunt unite printr-o lamă de substanţă albă numită corpul calos. Configuraţie externă Creierul mare are formă ovoidă, cu axul mare orientat antero-posterior. Fiecare emisferă prezintă 3 extremităţi sau poli, 3 feţe şi 3 margini. Extremităţile sunt: anterioară (pol frontal); posterioară (pol occipital) şi latero-inferioară (pol temporal). Feţele sunt: dorso-laterală aflată în raport cu bolta craniană; medială orientată spre fisura interemisferică şi bazală în raport cu baza craniului. Marginile sunt: laterală, supero-medială şi infero-medială. Feţele emisferelor cerebrale prezintă numeroase şanţuri numite scizuri sau fisuri. Şanţurile adânci delimitează între ele lobi cerebrali, iar cele superficiale delimitează circumvoluţiile sau girusurile. Astfel, având suprafaţa cutată, creierul mare al omului este un girencefal (encefal cu girusuri), în opoziţie cu creirul animalleor inferiare care are suprafaţa netedă, numindu-se lisencefal. Cele mai importante şanţuri sunt: • şanţul lateral sau scizura lui Sylvius situată pe faţa dorso-laterală şi inferioară. • Şanţ central sau scizura lui Rolando situată pe faţa dorso-laterală şi medială • Şanţ calcarin pe faţa medială a părţii posterioare • Şanţul parieto-occipital sau scizura perpendiculară pe faţa medială şi dorso-laterală • Şanţul cingulum pe faţa medială paralel cu corpul calos Lobii emisferelor cerebrale sunt numiţi după oasele cutiei craniene cu care se află în raport. Fiecare emisferă este împărţită prin şanţurile mai adânci în patru lobi: frontal în raport cu osul frontal situat înaintea şanţului central; parietal în raport cu osul parietal; temporal în raport cu osul temporal situat sub şanţul lateral; occipital în raport cu osul occipital. Fiecare lob prezintă mai multe circumvoluţiuni delimitate de şanţurile cele mai superficiale. Pe faţa bazală a emisferelor cerebrale se află bulbul şi tractul olfactiv. Pe faţa inferioară a lobului frontal se află cel mai vechi segment al creierului mare, anume creierului olfactiv care prelucrează informaţiile legate de miros. Creierul olfactic are suprafaţă netedă fără circumvoluţii, alcătuied paleocortexul. Structura internă: Creierul mare este alcătuit din substanţa cenuşie şi albă. Substanţa cenuşie este dispusă la suprafaţa formând scoarţa cerebrală sau cortexul cerebral, dar este prezentă şi la baza emisferelor, unde alcătuieşte nucleii bazali sau corpul striat. Scoarţa cerebrală este alcătuită din neuroni de tip, formă şi mărimi diferite, dispuşi pe mai multe straturi repartizate neuniform. În afară de celulele nervoase, scoarţa mai conţinenevroglii, fibre nervoase şi vase sangvine.

Sistemul nervos vegetativ

Este format la fel ca cel somatic dintr-o parte centrală şi una periferică. Partea centrală este alcătuită din neuroni vegetativi situaţi în trunchiul cerebral şi măduvă, alcătuind nucleii sau centrii nervoşi vegetativi. Partea periferică formează ganglioni vegetativi, fibre nervoase şi plexuri. Toate fibrele nervoase care părăsesc măduva şi trunchiul cerebral fără să inerveze musculatura scheletică aparţin sistemului nervos vegetativ. Fibrele eferente vegetative nu inervează direct organele efectoare. Fibrele vegetative care părăsesc măduva şi trunchiul cerebral fac sinapsă cu neuronii din ganglionii vegetativi periferici. Ele se numesc fibre preganglionare. Fibrele care părăsesc ganglionii se numesc postganglionare distribuindu-se la organele pe care le inervează (ganglionii = grupare de corpi neuronali situaţi în afara sistemului nervos central).

După funcţia pe care o îndeplineşte, sistemul nervos vegetativ se împarte în două componente: sistem nervos vegetativ simpatic şi sistem nervos vegetativ parasimpatic.

Sistemul nervos vegetativ simpatic

Porţiunea centrală este alcătuită din neuronii vegetativi situaţi în coarnele laterale ale măduvei spinale, toracale şi lombare unde formează centrii nervoşi vegetativi simpatici.

Porţiunea periferică este alcătuită din neuroni vegetativi situaţi în ganglionii simpatici latero-ventrali şi în ganglionii simpatico-viscerali. Ganglionii simpatici latero-ventrali sunt situaţi

de-o parte şi alta a coloanei formând 2 lanţuri ganglionare. Ganglionii simpatici viscerali se află aproape de organele pe care le inervează. La om sunt trei ganglioni mai importanţi: ganglionul celiac, ganglionul mezenteric superior şi ganglionul mezenteric inferior.

Sistemul nervos vegetativ parasimpatic

Porţiunea centrală este alcătuită din neuronii vegetativi ai trunchiului cerebral şi ai măduvei sacrale. Aceşti neuroni sunt grupaţi în nuclei vegetativi parasimpatici. Nucleii vegetativi parasimpatici din trunchiul cerebral sunt: nucleul accesor al nervului oculo-motor din mezencefal; nucleul lacrimal şi salivator superior din punte; nucleul salivator inferior; nucleul dorsal al vagului din bulb. În măduva sacrală se află centrul vezico-spinal al micţiunii, centrul ano-spinal şi centrul genito-spinal. Porţiunea periferică este alcătuit din neuroni vegetativi grupaţi sau nu în ganglionii viscerali parasimpatici. Aceştia sunt situaţi periferic, în imediata vecinătate sau în pereţii organelor pe care le inervează.