În acest blog sunt descrise principalele sisteme ale corpului uman şi maladiile specifice fiecărui sistem. El reprezintă un suport informaţional pentru fiecare persoană, în deosebi elevilor la disciplina biologie şi instruiţilor din domeniul medicinei.
luni, 10 mai 2010
Sistemul muscular
Muşchii
Tendoanele
Sistemul endocrin
• Participă la menţinerea homeostaziei şi a echilibrului intern;
• Participă la regularea umorală a organismului;
• Participă la procesele metabolice ale organismului; • Stimularea creşterii organismului; • Participă în cadrul reproducerii ( prin stimularea secreţiei hormonilor sexuali); o Diferenţierea caracterelor masculine sau feminine la oameni în perioada adolescenţei.Glandele endocrine principale sunt: Hipofiza, Hipotalamus, Glanda tiroidă, Glandele suprarenale (adrenale), Pancreasul endocrin, Testicul, Ovar, Timus, Epifiză.
Glande enedocrine |
Hipofiza
Hipotalamusul
Glanda tiroidă
• Aşezare: în faţa traheei
• Greutate: 25-30g
• Structura: lobul drept, lobul stâng, istm (punte)
• Secretă hormonii: tiroxină, triiodotironină
• Boli datorate funcţionării deficiente: o piticism (nanism tiroidian/cretinism) o guşa endemică o boala lui Basedow.
Tiroida normală la adult are forma literei H şi este alcatuită din doi lobi(drept şi stâng), uniţi printr-un istm (porţiune de ţesut glandular). Tiroida este învelită la exterior de o capsulă fibroasă din care pornesc septuri fibroase ce împart glanda în pseudolobi, la rândul lor alcatuiţi din vezicule, numite foliculi sau acini (unitatea structurală a tiroidei).Glandele suprarenale (adrenale) sunt glande cu secreţie internă, situate la mamifere la polul superior al celor doi rinichi „ca o căciulă”. Ca activitate, prin secretarea hormonilor corticosteroizi şi catechoaminelor (inclusiv cortisolul şi adrenalina) ele sunt responsabile cu regularea stărilor de stres, a rezistenţei la infecţii şi substanţe antigenice, a metabolismului şi a sexualităţii (echilibrul dintre hormonii androgeni -- „masculini” -- şi estrogeni -- „femeieşti” determină sexul animalului, ca aspect şi ca activitate sexuală).
Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans care sunt alcătuite din două tipuri de celule importante:
• Celule beta secreta insulină (70%)
• Celule alfa secretă gluganon (20%)
Insulina are ca acţiuni:
• Creşterea gradului de utilizare a glucozei de către celule;
• Depunerea glucozei sub formă de glicogen in muşchi;
• Transformarea glucidelor în lipide in ficat şi ţesutul adipos;
• Stimularea sintezei proteice.
Hipersecreţia de insulină determină hipoglicemie, tremurături, transpiraţii, chiar comă. Hiposecreţia de insulină duce la diabet zaharat, care se manifestă prin: hiperglicemie, poliurie, polifagie, polidapsie, chiar comă.
Glucagonul are actiune antagonica insulinei:
• Stimuleaza gluconeogeneza din aminoacizi;
• Exercită efect lipolitic;
• Provoacă hipeglicemie prin glicogenoliză hepatică.
Testiculele
Ovarul
Respiraţia
Fiziologia sistemului respirator
Funcţionarea sistemului respirator, prin care se asigură respiraţia, cuprinde, în principal, respiraţia pulmonară şi respiraţia celulară.
Respiraţia pulmonară
Această etapă a respiraţiei cuprinde două faze: pătrunderea aerului în plămâni (inspiraţia); eliminarea aerului din plămâni (expiraţia), care durează mai mult decât inspiraţia. Un om adult aflat în repaus execută 16 mişcări respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el creşte în timpul activităţii musculare, al exerciţiilor fizice etc. Respiraţiile normale sunt acte reflexe involuntare. Plămânii, neavând muşchi, urmează pasiv mişcările cutiei toracice. În timpul inspiraţiei, volumul cutiei toracice creşte datorită contracţiei muşchilor respiratori: diafragma se contractă şi coboară, muşchii intercostali trag coastele şi le ridică. Mişcarea coastelor împinge sternul înainte, iar plămânii se umplu cu aer. În momentul expiraţiei, muşchii se relaxează, iar plămânii îşi micşorează volumul o dată cu cel al cutiei toracice, eliminând aerul. Inspiraţia este, deci, faza activă a respiraţiei, iar expiraţia este faza pasivă. Intrările şi ieşirile de aer din sistemul respirator prezintă ventilaţia pulmonară, care depinde de frecvenţa şi profunzimea mişcărilor respiratorii. Acestea pot creşte prin antrenament, gimnastică etc. Aerul este un amestec de gaze în următoarea proporţie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbonşi alte alte gaze în cantităţi foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat.Astfel în plămâni, aerul pierde oxigen, se îmbogăţeşte în dioxid de carbonşi vapori de apă. Schimbările de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sângele şi aerul se găsesc în contact pe o mare suprafaţă. Dioxidul de carbon din sânge traversează pereţii capilarelor şi pereţii alveolelor, de unde va fi eliminat prin expiraţie. Oxigenul din aerul ajuns în anveole în urma inspiraţiei traversează pereţii acestora, pereţii capilarelor şi ajunge în sânge, care îl transportă la organe. Schimbul de gaze la nuvelul pulmonar are loc întotdeauna în acest fel, datorită diferenţelor de presiune a acestor gaze în plămâni şi sânge.
Digestia
Tractul gastrointestinal (canalul alimentar):
Sistemul digestiv
|
• gura
• esofagul
• stomacul
• intestinul subţire: duoden, jejun şi ileon
• intestinul gros
Organe auxiliare:
• dinţii
• limba
• vezica biliară
• glandele salivare
• ficatu
l• pancreasul
Intestinul subtire este un tub de muschi şi membrane intestinale, ce sta strâns rasucit in cavitatea abdominala, care poate ajunge la o lungime de 6m. Este compus din trei părţi: duodenul, jejunul şi ileonul. Intestinul gros are o lungime de 1,5 m si o latime de 6,5 cm. Este împărţit în 4 secţiuni: cecum, colon, rect şi canalul anal.
Motilitatea
Cum se desfăşoară digestia?
Rolul glandelor auxiliare
Controlul procesului digestiv
Sistemul nervos autonom, hormonii şi alţi mesageri chimici controlează motilitatea şi secreţia sistemului gastrointestinal pentru maximiza digestia şi absorbţia.Hormoni: molecule ce acţionează ca mesageri chimici pentru a regla anumite funcţii ale corpului.Neurotransmiţători: o substanţă chimică ce transmite impulsuri nervoase de-a lungul unei sinapse.Sistemul nervos somatic: parte a sistemului nervos periferic ce primeşte informaţia de la piele, muşchi, încheieturi etc.Sistemul nervos autonom: parte a sistemului nervos ce inervează muşchii cardiaci, muşchii involuntari (stomac, intestine) şi glandele.
Controlul proceselor digestive este de trei tipuri: cefalic, gastric şi intestinal. Controlul cefalic gestionează receptorii pentru vedere, miros, gust, iniţiază reflexele ce produc salivaţia, producerea sucului gastric şi contracţiile gastrice. Toate acestea sunt mediate de nervul vag. Controlul gastric se referă la iniţierea acelor reflexe ce produc secreţii gastrice şi măresc motilitatea gastrică. Controlul intestinal face ca o dată cu intrarea în intestine a chimului să fie iniţiate reflexe ce duc la secreţia de bicarbonat, enzime digestive, bilă şi să se declanşeze contracţii intestinale. Reflexe inhibitorii reglează golirea gastrică pentru a favoriza digestia şi absorbţia ce au loc în intestinul subţire.
Hormonii gastrointestinali sunt lanţuri de aminoacizi din clasa peptidelor şi reglează activitatea sistemului digestiv. Aceştia sunt:
• Gastrina: este secretată de celulele G din stomac. Stimulează secreţia acidului clorhidric ce sterilizează chimul şi ajută la digestia proteinelor din stomac.
• CCK: este secretat de celulele I din duoden şi jejun. Obligă vezica biliară să se contracte şi să elibereze bilă în intestinul subţire şi inhibă mutarea chimului în duoden şi intestine.
• Secretina: este produsă în duoden de celulele S. Stimulează ficatul şi pancreasul să elibereze bicarbonat în intestinul subţire şi inhibă secreţia acidului gastric.
• GIP: este secretat de duoden şi jejun. În prezenţa glucozei, stimulează eliberarea insulinei (hormon ce reglează nivelul glucozei din sânge) de către pancreas.
• Motilina: este produs de duoden şi jejun şi stimulează migrarea conţinutului intestinului subţire către cel gros.
SISTEMUL CARDIOVASCULAR
Sistemul cardiovascular este un tot unitar care poate fi împărţit în: sistemul sanguin şi sistemul limfatic.
Sistemul sanguin este reprezentat prin: inimă şi vase sanguine.
Sistemul limfatic este format din vase limfatice şi ganglioni limfatici.
Structura inimii
Structura inimii |
1.1 Venele coronare :marea vena coronara,vena interventriculara posterioara si mica vena coronara.
SISTEMUL SANGUIN
1. artere
2. capilare
3. vene.
Sistemul capilar |
SISTEMUL LIMFATIC
Principalii ganglioni limfatici |
SISTEMUL NERVOS
- sistemul nervos somatic
-sistemul nervos vegetativ.
Sistemul nervos somatic, sau al vieţii de relaţie, realizează integrarea organismului în mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ coordonează funcţionarea organelor interne, numindu-se şi autonom, ca urmare a faptului că activitatea sa nu este coordonată conştient, fiind astfel autonomă. Din alte puncte de vedere nu este autonom, cele două componente ale sistemului nervos fiind interconectate morfologic şi funcţional.
Din punct de vedere anatomic sistemul nervos se împarte în două componente:
-sistemul nervos central
-sistemul nervos periferic.
Primul este alcătuit din encefal şi măduva spinării. Sistemul nervos periferic cuprinde nervii cranieni şi cei spinali.
Măduva spinării
Configuraţia externă:
- formă de cilindru uşor turtit antero – posterior
- prezintă curburile coloanei (cervicală, toracală, lombară)
- nu are aceeaşi grosime pe toată lungimea, prezentând regiunei mai subţiri şi regiuni mai groase. În regiunea cervicală şi lombară prezintă câte o umflătură. corespund funcţiei mai complexe ale măduvei de la acest nivel anume coordonarea activităţii motorii a membrelor - pe faţa anterioară a măduvei se află un şanţ adânc numită fisură mediană anterioară - pe partea posterioare se află un şanţ mai puţin adânc numită şanţ median posterior Măduva este împărţită în 4 regiuni: cervicală între vertebrele C1 – C6 toracală C6-T9 lombară T9-T12 sacrală T12-L2 Din aceste regiuni pornesc 31 perechi de nervi spinali: 8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali, 1 nerv coccigian. Fiecare segment din măduvă, care prezintă o pereche de nervi spinali se numeşte segment spinal. Din cauza lipsei de corespondenţă dintre lungimea coloanei şi a măduvei şi ca urmare a faptului că fiecare nerv părăseşte canalul vertebral prin orificiul intervertebral corăspunzător, rădăcinil nervului spinal au o dispoziţie din ce în ce mai oblică în regiunea lombară şi sacrală ajungând vertical. Rădăcinile nervilor spinali din zona lombară, sacrală şi coccigiană coboară vertical alături de fillum terminale, formând coada de cal.
Structura internă a măduvei
În centru prezintă canalul ependimar. Este alcătuită din 2 feluri de substanţe: albă şi cenuşie. Substanţa cenuşie este alcătuită din corpi neuronali. Este situată la interior având forma literei H sau a unui fluture cu aripile desfăcute. Prezintă două porţiuni: laterală şi una transversală numită comisură cenuşie care le uneşte pe cele laterale. Porţiunile laterale corespund aripilor de fluture. Fiecare prezintă trei porţiuni sau coarne: anterior, posterior şi lateral. Cornul anterior este mai voluminos, scurt şirotunjit, conţine neuroni somato-motori. Cornul posterior este subţire, lung, ascuţit, ajungând până aproape de suprafaţa măduvei. Conţine neuroni senzitivi somatici. Coarnele laterale conţin neuroni vegetativi simpatici. În partea anterioară a cornului lateral se află neuroni viscero-motori, în partea posterioară vor fi neuroni viscero-senzitivi. Substanţa albă este format din axoni înconjuraţi de o teacă de mielină. Majoritatea fibrelor sunt dispuse de-a lungul măduvei în fascicule ascendente şi descendente. Cele ascendente urcă prin măduvă spre encefal, iar cele descendente coboară dinspre encefal. Unele fascicule sau fibre trec dintr-o parte în alta a măduvei (din dreapta în stânga) formând comisura albă situată înaintea celei cenuşii. Substanţa albă se împarte în trei perechi de cordoane: anterioare, posterioare, laterale. Cele anterioare se află între fisura mediană anterioară şi cornul anterior, cele posterioare între şanţul median posterior şi cornul posterior. Coarnele laterale se află între cornul anterior şi cel posterior.
Nervii spinali
Nervul = mănunchi de fibre nervoase în afara sistemului nervos central Fibra nervoasă=axon Fibrele nervoase care alcătuiesc nervii spinali sunt atât motori cât şi senzitive, somatice şi vegetative, deci nervii spinali sunt nervi mixşti. Fiecare nerv spinal (31 perechi) are 2 rădăcini: una anterioară (motoare) şi una posterioară, care prezintă ganglionul spinal (senzitivă).
Encefalul
- trunchiu cerebral
- cerebel
- diencefal
- telencefal (creierul mare)
Trunchiul cerebral
Este format din următoarele componente:
1. bulbul rahidian
2. puntea lui Varolio
3. Mezencefalul.
Bulbul rahidian
Este segmentul inferior a trunchiului. Între bulb şi măduvă nu există o demarcaţie clară, bulbul numindu-se şi măduvă prelungită. Are formă de trunchi de con, cu baza mare orientată în sus şi baza mică orientată în jos, spre măduvă. Limita superioară a bulbului este reprezentat de şanţul bulbo-pontin (şanţul dintre bulb şi punte). Configuraţia externă: Bulbul prezintă două feţe: antero – laterală şi posterioară Faţa antero-laterală. Prezintă elementele de configuraţie externă a măduvei astfel: fisura mediană anterioară se întinde până la şanţul bulbo-pontin. Coarnele anterioare ale măduvei sunt mai voluminoase, dezvoltate, numite piramide bulbare. Cordoanele laterale prezintă o ridicătură ovoidă numită olivă bulbară. Faţa posterioară. Canalul ependimar al măduvei rămâne nemodificat în partea inferioară a bulbului. În partea superioară a bulbului devine superficial şi se lărgeşte, se dilată, formând ventriculul 4 care se conturează şi pe faţa posterioară a punţii. Prezintă pedunculii cerebeloşi inferiori, cu ajutorul cărora se leagă de cerebel.
Structura internă: Bulblul este alcătuit din substanţă cenuşie şi substanţă albă. Substanţa cenuşie este situată la interior. În jumătatea inferioară a bulbului dispoziţia este ca în măduvă, dar în jumătatea superioară nu mai este dispusă sub formă de coloane, ci se fragmentează în grămezi de celule nervoase care alcătuiesc nucleii bulbului. Această fragmentare are loc datorită încrucişării fasciculelor substanţei albe. Nucleii sunt motori, senzitivi, vegetativi şi proprii. Nucleii motori corespund coanelor anterioare ale măduvei. Reprezintă originea fibrelor motori care alcătuiesc anumiţi nervi cranieni. Nucleii senzitivi corespund coanelor posterioare a măduvei. Nucleii vegetativi corespund coanelor laterale ale măduvei. Sunt centri ai unor reflexe vegetative. Nucleii proprii nu au echivalent la nivelul măduvei. Substanţa albă este alcătuită din fibre ascendente, descendente şi proprii sau de asociere, carefac legătura între diferiţi nuclei ai bulbului.
Puntea lui Varolio
Reprezintă segmentul mijlociu al trunchiului cerebral, fiind situată între bulb şi pedunculii cerebrali. Are forma unei benzi de substanţă nervoasă, lată de 3 cm, dispusă transversal între emisferele cerebeloase. Este delimitat inferior de şanţul bulbo-pontin, iar superior de şanţul ponto peduncular (care o separă de pedunculii cerebrali ai mezencefalului).
Configuraţia externă: Puntea lui Varolio prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară. La nivelul feţei posterioare se obervă continuarea ventriculului 4 de pe bulbul rahidian. Structura internă Puntea lui Varolio este alcătuită din substanţă cenuşie şi substanţă albă. Substanţa cenuşie se află la interior, formând grămezi de celule nervoase care formează nucleii punţii. La fel ca şi în cazul bulbuli, nucleii sunt motori, senzitivi, vegetativi şi proprii. Substanţa albă predomină din punct de vedere cantitativ. E formată din fibre longitudinale şi transversale. Fibrele longitudinale pot fi ascendente şi descendente. Fibrele transversale alcătuiesc pedunculii cerebeloşi mijlocii, leagând puntea de cerebel.
Mezencefalul
Este situat între punte şi diencefal, fiind străbătut de apeductul cerebral sau al lui Sylvius, care reprezintă un canal strâmt care leagă ventriculul 4 de ventriculul 3.
Configuraţia externă: Mezencefalul prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară. Faţa antero-laterală reprezentat în cea mai mare parte de pedunculii cerebrali. Aceştea sunt două cordoane de substanţă nervoasă, situate între puntea lui Varolio şi diencefal, continuându-se spre creierul mare. Faţa posterioară prezintă corpii sau coliculii cvadrigemeni (2 superiori şi 2 inferiori).
Structura internă a mezencefalului Mezencefalul este format din substanţă albă şi substanţă cenuşie, aflată la interior sub formă de grămezi care formează nucleii mezencefalului (motri, senzitivi, vegetativi şi proprii). Substanţa albă este formată din fascicule ascendente şi descendente, precum şi din fibre nervoase care leagă diferiţi nuclei ai mezencefalului între ei. Nervii cerebrali (cranieni) Sunt nervi perechi şi simetrici inervând extremitatea cefalică. Suntanalogii nervilor spinali, alcătuind împreună cu aceştia sistemul nervos periferic. La om sunt 12 perechi de nervi cranieni, notate cu cifre romane. După funcţie se împart în trei grupe: senzitivi, motori şi mixşti.
Cerebelul (creierul mic)
Este aşezat în loja posterioară a cutiei craniene, deasupra trunchiului cerebral sub lobii occipitali ai creierului mare.
Configuraţia externă: Cerebelul are formă ovoidă, cu diametrul mare dispus transversal. Prezintă o porţiune mediană numită vermis şi două porţiuni laterale numiţi emisfere cerebeloase. Cerebelul are trei feţe: superioară în raport cu cortul cerebelului; inferioară în raport cu fosele cerebeloase ale occipitalului; anterioară în raport cu trunchiul cerebral. Feţele cerebelului sunt brăzdate de 2 feluri de şanţuri: profunde care despart lobii şi lobulii; superficiale care separă lamelele sau foliile. Cerebelul este împărţit de un şanţ orizontal în 2 porţiuni: superioară sau corp al cerebelului şi inferioară sau lobul floculondular sau arhicerebral. Corpul cerebelului are un lob anterior şi unul posterior. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin pedunculii cerebeloşi. Pedunculii inferiori leagă cerebelul cu bulbul, cei mijlocii leaga cerebalul cu puntea, iar cei superiori realizează legătura cu mezencefalul. Împreună cu trunchiul cerebral, cerebelul delimitează ventriculul 4.
Structura internă: Substanţa cenuşie este dispusă la periferie, formând cortexul sau scoarţa cerebeloasă. Există substanţă cenuşie şi în interiorul celei albe formează nucleii cerebeloşi. Cortexul cerbelos este format din 3 straturi de celule dispuse uniform pe toată suprafaţa cerebelului. Nucleii cerebelului sunt perechi situaţi atât în vermis cât şi în emisferele cerebeloase. Substanţa albă este formată din 3 feluri de fibre: de asociere care leagă diferitele zone ale substanţei cenuşii din cadrul aceleaşi emisfere, comisurale care leagă cele două emisfere cerebeloase între ele şi fibre de proiecţie, leagă cerebelul de alte etaje ale sistemului nervos. Fibrele de proiecţie pot fi aferente care vin la cerebel şi eferente care pleacă de la cerebel .
Diencefalul (creierul intermediar)
Este interpus între mezencefal şi creierul mare. Se află în prelungirea trunchiului cerebral, sub emisferele creierului mare. Este alcătuit din mai multe mase de substanţe nervoasă: talamusul, metatalamusul, epitalamusul, hipotalamusul şi subtalamusul. În interiorul diencefalului se află ventriculul 3.
Configuraţia externă: Are două feţe: bazală vizibilă la exterior şi posterioară acoperită de emisferele cerebrale. Faţa bazală prezintă chiasma optică care este un cordon de substanţă albă formate din fibrele nervoase ale nervilor optici. Tot pe faţa bazală se află şi glanda hipofiză. Faţa posterioară prezintă epifiza sau glanda pineală sub forma unui corpuscul culcat pe coliculii cvadrigemeni superiori.
Structura internă: Substanţa cenuşie este dispusă la interior sub formă de nuclei, iar susbtanţa albă la exterior.
Creierul mare ( Telencefalul sau Emisferele cerebrale)
Reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central, motiv pentru care este numit creierul mare. Este împărţit în 2 emisfere cerebrale, una dreaptă şi una stângă separate printr-un şanţ adânc numit fisură interemisferică sau longitudinală. În partea bazală a acestei fisuri, emisferele sunt unite printr-o lamă de substanţă albă numită corpul calos. Configuraţie externă Creierul mare are formă ovoidă, cu axul mare orientat antero-posterior. Fiecare emisferă prezintă 3 extremităţi sau poli, 3 feţe şi 3 margini. Extremităţile sunt: anterioară (pol frontal); posterioară (pol occipital) şi latero-inferioară (pol temporal). Feţele sunt: dorso-laterală aflată în raport cu bolta craniană; medială orientată spre fisura interemisferică şi bazală în raport cu baza craniului. Marginile sunt: laterală, supero-medială şi infero-medială. Feţele emisferelor cerebrale prezintă numeroase şanţuri numite scizuri sau fisuri. Şanţurile adânci delimitează între ele lobi cerebrali, iar cele superficiale delimitează circumvoluţiile sau girusurile. Astfel, având suprafaţa cutată, creierul mare al omului este un girencefal (encefal cu girusuri), în opoziţie cu creirul animalleor inferiare care are suprafaţa netedă, numindu-se lisencefal. Cele mai importante şanţuri sunt: • şanţul lateral sau scizura lui Sylvius situată pe faţa dorso-laterală şi inferioară. • Şanţ central sau scizura lui Rolando situată pe faţa dorso-laterală şi medială • Şanţ calcarin pe faţa medială a părţii posterioare • Şanţul parieto-occipital sau scizura perpendiculară pe faţa medială şi dorso-laterală • Şanţul cingulum pe faţa medială paralel cu corpul calos Lobii emisferelor cerebrale sunt numiţi după oasele cutiei craniene cu care se află în raport. Fiecare emisferă este împărţită prin şanţurile mai adânci în patru lobi: frontal în raport cu osul frontal situat înaintea şanţului central; parietal în raport cu osul parietal; temporal în raport cu osul temporal situat sub şanţul lateral; occipital în raport cu osul occipital. Fiecare lob prezintă mai multe circumvoluţiuni delimitate de şanţurile cele mai superficiale. Pe faţa bazală a emisferelor cerebrale se află bulbul şi tractul olfactiv. Pe faţa inferioară a lobului frontal se află cel mai vechi segment al creierului mare, anume creierului olfactiv care prelucrează informaţiile legate de miros. Creierul olfactic are suprafaţă netedă fără circumvoluţii, alcătuied paleocortexul. Structura internă: Creierul mare este alcătuit din substanţa cenuşie şi albă. Substanţa cenuşie este dispusă la suprafaţa formând scoarţa cerebrală sau cortexul cerebral, dar este prezentă şi la baza emisferelor, unde alcătuieşte nucleii bazali sau corpul striat. Scoarţa cerebrală este alcătuită din neuroni de tip, formă şi mărimi diferite, dispuşi pe mai multe straturi repartizate neuniform. În afară de celulele nervoase, scoarţa mai conţinenevroglii, fibre nervoase şi vase sangvine.
miercuri, 5 mai 2010
Sistemul nervos vegetativ
Este format la fel ca cel somatic dintr-o parte centrală şi una periferică. Partea centrală este alcătuită din neuroni vegetativi situaţi în trunchiul cerebral şi măduvă, alcătuind nucleii sau centrii nervoşi vegetativi. Partea periferică formează ganglioni vegetativi, fibre nervoase şi plexuri. Toate fibrele nervoase care părăsesc măduva şi trunchiul cerebral fără să inerveze musculatura scheletică aparţin sistemului nervos vegetativ. Fibrele eferente vegetative nu inervează direct organele efectoare. Fibrele vegetative care părăsesc măduva şi trunchiul cerebral fac sinapsă cu neuronii din ganglionii vegetativi periferici. Ele se numesc fibre preganglionare. Fibrele care părăsesc ganglionii se numesc postganglionare distribuindu-se la organele pe care le inervează (ganglionii = grupare de corpi neuronali situaţi în afara sistemului nervos central).
După funcţia pe care o îndeplineşte, sistemul nervos vegetativ se împarte în două componente: sistem nervos vegetativ simpatic şi sistem nervos vegetativ parasimpatic.
Sistemul nervos vegetativ simpatic
Porţiunea centrală este alcătuită din neuronii vegetativi situaţi în coarnele laterale ale măduvei spinale, toracale şi lombare unde formează centrii nervoşi vegetativi simpatici.
Porţiunea periferică este alcătuită din neuroni vegetativi situaţi în ganglionii simpatici latero-ventrali şi în ganglionii simpatico-viscerali. Ganglionii simpatici latero-ventrali sunt situaţi
de-o parte şi alta a coloanei formând 2 lanţuri ganglionare. Ganglionii simpatici viscerali se află aproape de organele pe care le inervează. La om sunt trei ganglioni mai importanţi: ganglionul celiac, ganglionul mezenteric superior şi ganglionul mezenteric inferior.
Sistemul nervos vegetativ parasimpatic
Porţiunea centrală este alcătuită din neuronii vegetativi ai trunchiului cerebral şi ai măduvei sacrale. Aceşti neuroni sunt grupaţi în nuclei vegetativi parasimpatici. Nucleii vegetativi parasimpatici din trunchiul cerebral sunt: nucleul accesor al nervului oculo-motor din mezencefal; nucleul lacrimal şi salivator superior din punte; nucleul salivator inferior; nucleul dorsal al vagului din bulb. În măduva sacrală se află centrul vezico-spinal al micţiunii, centrul ano-spinal şi centrul genito-spinal. Porţiunea periferică este alcătuit din neuroni vegetativi grupaţi sau nu în ganglionii viscerali parasimpatici. Aceştia sunt situaţi periferic, în imediata vecinătate sau în pereţii organelor pe care le inervează.