luni, 10 mai 2010

SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos reprezintă ansamblul tuturor organelor alcătuite predominant dinţesut nervos specializat în recepţionarea, transmiterea şi prelucrarea excitanţilor din mediul extern sau intern. Trebuie menţionat faptul că excitabilitatea nu este o caracteristică exclusivă a sistemului nervos. Şi un animal primitiv, fără sistem nervos, recepţionează şi prelucrează informaţii din mediu. Excitabilitatea este o caracteristică generală a lumii vii. Sistemul nervos reprezintă însă acea parte strict specializată, în urma unui îndelungat proces evolutiv, pentru a îndeplini această funcţie. Dezvoltarea sa este îndreptată tocmai în direcţia realizării cât mai optime a acestei funcţii. Sistemul nervos, prin intermediul encefalului, a devenit organul conştiinţei. Funcţionarea sa generează starea de conştiinţă, capacitatea unei fiinţe vii de a înţelege lucrurile înconjurătoare, fiind în acelaşi timp sediul personalităţii individului. Aceste funcţii au atins un nivel maxim la encefalul de om. Encefalul este o formă de organizare a materiei prin care materia se cunoaşte pe ea însăşi. Encefalul nu trebuie considerat echivalentul personalităţii sau a conştiinţei. Este în schimb suportul material al acestora, funcţionarea sa generându-le. Sistemul nervos realizează legătura dintre organism şi mediu. În acelaşi timp sistemul nervos coordonează activitatea tuturor ţesuturilor, organelor, etc. Ca urmare a faptului că sistemul nervos îndeplineşte aceste două tipuri de funcţii, este împărţit, dintr-o perspectivă fiziologică, în două componente:
- sistemul nervos somatic
-sistemul nervos vegetativ.
Sistemul nervos somatic, sau al vieţii de relaţie, realizează integrarea organismului în mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ coordonează funcţionarea organelor interne, numindu-se şi autonom, ca urmare a faptului că activitatea sa nu este coordonată conştient, fiind astfel autonomă. Din alte puncte de vedere nu este autonom, cele două componente ale sistemului nervos fiind interconectate morfologic şi funcţional.
Din punct de vedere anatomic sistemul nervos se împarte în două componente:
-sistemul nervos central
-sistemul nervos periferic.
Primul este alcătuit din encefal şi măduva spinării. Sistemul nervos periferic cuprinde nervii cranieni şi cei spinali.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu