Sistemul endocrin reprezintă totalitatea glandelor endocrine, care la rândul lor secretă hormoni, pentru a coordona activitatea organismului.
Functii:
• Participă la menţinerea homeostaziei şi a echilibrului intern;
• Participă în cadrul reproducerii ( prin stimularea secreţiei hormonilor sexuali);
o Diferenţierea caracterelor masculine sau feminine la oameni în perioada adolescenţei.
Glandele endocrine principale sunt: Hipofiza, Hipotalamus, Glanda tiroidă, Glandele suprarenale (adrenale), Pancreasul endocrin, Testicul, Ovar, Timus, Epifiză.
Hipofiza este o glandă mica (500 mg), situată median la baza creierului într-o cavitate a osului sfenoid denumită „şaua turcească”, posterior de chiasma optica.
Are trei lobi: anterior, intermediar şi posterior. Lobul anterior împreunǎ cu cel intermediar alcǎtuiesc Adenohipofiza, iar cel posterior Neurohipofiza.
Adenohipofiza secretă hormonii tropi: hormonul de creştere - STH, prolactina - LTH, adrenocorticotropul - ACTH, gonadotropii FSH şi LH, hormonul melanocitostimulant(MSH), iar Neurohipofiza secretă vasopresina - ADH şi ocitocina.
Hipotalamusul este o parte a encefalului(creierul mare) de natură nervoasă. El secretă două tipuri de hormoni ce sunt depozitaţi în hipofiză.
Hipotalamusul(din limba greaca=sub talamus) este o regiune a creierului mamiferelor (de dimensiunea unei alune) localizat sub talamus, fiind o arie importanta a regiunii centrale a diencefalului, avand ca functie determinate procese metabolice si alte activitati anatomice. Hipotalamusul leaga sistemul nervos de sistemul endocrin sintetizand secretia neurohormonilor, fiind necesar in controlarea secretiei de hormoni a glandei peturiare, printre ele eliberarea hormonului gonadotropina. Neuronii ce secreta GnRH sunt legati de sistemul limbic care ajuta la controlarea emotiilor si a activitatii sexuale. Hipotalamusul controleaza deasemenea temperatura corporala, foamea si setea.
Glanda tiroidă este cea mai mare glandă a sistemului endocrin uman, are o greutatea de 5-6 g la nou-născut, atingând o greutate de 15-18 g la adult (este mai mare la femei decât la bărbaţi) şi este situată în regiunea antero-laterală a gâtului.
• Aşezare: în faţa traheei
• Greutate: 25-30g
• Structura: lobul drept, lobul stâng, istm (punte)
• Secretă hormonii: tiroxină, triiodotironină
• Boli datorate funcţionării deficiente:
o piticism (nanism tiroidian/cretinism)
o guşa endemică
o boala lui Basedow
Tiroida normală la adult are forma literei H şi este alcatuită din doi lobi(drept şi stâng), uniţi printr-un istm (porţiune de ţesut glandular). Tiroida este învelită la exterior de o capsulă fibroasă din care pornesc septuri fibroase ce împart glanda în pseudolobi, la rândul lor alcatuiţi din vezicule, numite foliculi sau acini (unitatea structurală a tiroidei).
Glandele suprarenale (adrenale) sunt glande cu secreţie internă, situate la mamifere la polul superior al celor doi rinichi „ca o căciulă”. Ca activitate, prin secretarea hormonilor corticosteroizi şi catechoaminelor (inclusiv cortisolul şi adrenalina) ele sunt responsabile cu regularea stărilor de stres, a rezistenţei la infecţii şi substanţe antigenice, a metabolismului şi a sexualităţii (echilibrul dintre hormonii androgeni -- „masculini” -- şi estrogeni -- „femeieşti” determină sexul animalului, ca aspect şi ca activitate sexuală).
Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans care sunt alcătuite din două tipuri de celule importante:
• Celule beta secreta insulină (70%)
• Celule alfa secretă gluganon (20%)
Insulina are ca acţiuni:
• Creşterea gradului de utilizare a glucozei de către celule;
• Depunerea glucozei sub formă de glicogen in muşchi;
• Transformarea glucidelor în lipide in ficat şi ţesutul adipos;
• Stimularea sintezei proteice.
Hipersecreţia de insulină determină hipoglicemie, tremurături, transpiraţii, chiar comă. Hiposecreţia de insulină duce la diabet zaharat, care se manifestă prin: hiperglicemie, poliurie, polifagie, polidapsie, chiar comă.
Glucagonul are actiune antagonica insulinei:
• Stimuleaza gluconeogeneza din aminoacizi;
• Exercită efect lipolitic;
• Provoacă hipeglicemie prin glicogenoliză hepatică.
Testiculele sunt o pereche de organe de reproducere masculine care produc, în principal, testosteron, un hormon care controlează dezvoltarea caracteristicilor sexuale masculine şi care joacă un rol important în dezvoltarea spermei. Testiculul (din latină testis) este gonada masculină la animale. Mamiferele de gen masculin au două testicule, care sunt de obicei conţinute într-o extensie a abdomenului, numită scrot.
Se dezvoltă în regiunea lombară, de unde descind (descensus testis) de-a lungul peretelui dorsal al cavităţii abdominale, trec prin canalul inghinal şi ajung în scrot, unde le găsim în mod normal la naştere, despărţite prin septul scrotal (septum scroti). Există şi posibilitatea opririi acestui proces de coborâre a testiculelor, la diferite niveluri, respectiv, în cavitatea abdominală, în canalul inghinal sau în dreptul orificiului extern al aceluiaşi canal, ceea ce constituie ectopia testiculară, uni- sau bilaterală. Ea necesită intervenţie chirurgicală sau tratament medical, deoarece, în caz contrar, se instalează atrofia testiculară.
Ovarul (ovarium) - glanda sexuală feminină - este organ pereche - cu o dublă funcţie secretoare: externă şi internă. Astfel, este organul producător al ovulelor şi, în acelaşi timp glandă endocrină, care, prin hormonii produşi (estrogenii) determină caracterele sexuale secundare şi joacă un rol deosebit în realizarea tipului constituţional feminin. Forma ovarului este ovoidală, cu axul mare vertical, având două feţe (medială şi laterală), două margini (liberă şi mezoovariană), anterioară, legată prin mezoovar de ligamentul larg, este locul unde se găseşte hilul ovarului (hilus ovarii), prin care pătrund sau ies elementele vasculonervoase, anterior fiind porţiunea ascendentă a tubei), două extremităţi: tubară, (care dă inserţie ligamentelor suspensor al ovarului) şi uterină. În mod obişnuit are 3 cm lungime, 2 lăţime şi 1 cm grosime şi cântăreşte 6-8 gr; în climacterium mărimea sa diminuă. După dezvoltarea sa în regiunea lombară, ovarul migrează spre regiunea inferioară a abdomenului, aşa încât la naştere se găseşte în micul bazin, în cavitatea retrouterină, îndărătul ligamentului larg al uterului, dedesubtul trompei şi înaintea rectului
Functii:
 |
| Glandele endocrine |
• Participă la regularea umorală a organismului;
• Participă la procesele metabolice ale organismului;
• Stimularea creşterii organismului; • Participă în cadrul reproducerii ( prin stimularea secreţiei hormonilor sexuali);
o Diferenţierea caracterelor masculine sau feminine la oameni în perioada adolescenţei.
Glandele endocrine principale sunt: Hipofiza, Hipotalamus, Glanda tiroidă, Glandele suprarenale (adrenale), Pancreasul endocrin, Testicul, Ovar, Timus, Epifiză.
Hipofiza este o glandă mica (500 mg), situată median la baza creierului într-o cavitate a osului sfenoid denumită „şaua turcească”, posterior de chiasma optica.
Are trei lobi: anterior, intermediar şi posterior. Lobul anterior împreunǎ cu cel intermediar alcǎtuiesc Adenohipofiza, iar cel posterior Neurohipofiza.
Adenohipofiza secretă hormonii tropi: hormonul de creştere - STH, prolactina - LTH, adrenocorticotropul - ACTH, gonadotropii FSH şi LH, hormonul melanocitostimulant(MSH), iar Neurohipofiza secretă vasopresina - ADH şi ocitocina.
Hipotalamusul este o parte a encefalului(creierul mare) de natură nervoasă. El secretă două tipuri de hormoni ce sunt depozitaţi în hipofiză.
Hipotalamusul(din limba greaca=sub talamus) este o regiune a creierului mamiferelor (de dimensiunea unei alune) localizat sub talamus, fiind o arie importanta a regiunii centrale a diencefalului, avand ca functie determinate procese metabolice si alte activitati anatomice. Hipotalamusul leaga sistemul nervos de sistemul endocrin sintetizand secretia neurohormonilor, fiind necesar in controlarea secretiei de hormoni a glandei peturiare, printre ele eliberarea hormonului gonadotropina. Neuronii ce secreta GnRH sunt legati de sistemul limbic care ajuta la controlarea emotiilor si a activitatii sexuale. Hipotalamusul controleaza deasemenea temperatura corporala, foamea si setea.
Glanda tiroidă este cea mai mare glandă a sistemului endocrin uman, are o greutatea de 5-6 g la nou-născut, atingând o greutate de 15-18 g la adult (este mai mare la femei decât la bărbaţi) şi este situată în regiunea antero-laterală a gâtului.
• Aşezare: în faţa traheei
• Greutate: 25-30g
• Structura: lobul drept, lobul stâng, istm (punte)
• Secretă hormonii: tiroxină, triiodotironină
• Boli datorate funcţionării deficiente:
o piticism (nanism tiroidian/cretinism)
o guşa endemică
o boala lui Basedow
Tiroida normală la adult are forma literei H şi este alcatuită din doi lobi(drept şi stâng), uniţi printr-un istm (porţiune de ţesut glandular). Tiroida este învelită la exterior de o capsulă fibroasă din care pornesc septuri fibroase ce împart glanda în pseudolobi, la rândul lor alcatuiţi din vezicule, numite foliculi sau acini (unitatea structurală a tiroidei).
Glandele suprarenale (adrenale) sunt glande cu secreţie internă, situate la mamifere la polul superior al celor doi rinichi „ca o căciulă”. Ca activitate, prin secretarea hormonilor corticosteroizi şi catechoaminelor (inclusiv cortisolul şi adrenalina) ele sunt responsabile cu regularea stărilor de stres, a rezistenţei la infecţii şi substanţe antigenice, a metabolismului şi a sexualităţii (echilibrul dintre hormonii androgeni -- „masculini” -- şi estrogeni -- „femeieşti” determină sexul animalului, ca aspect şi ca activitate sexuală).
Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans care sunt alcătuite din două tipuri de celule importante:
• Celule beta secreta insulină (70%)
• Celule alfa secretă gluganon (20%)
Insulina are ca acţiuni:
• Creşterea gradului de utilizare a glucozei de către celule;
• Depunerea glucozei sub formă de glicogen in muşchi;
• Transformarea glucidelor în lipide in ficat şi ţesutul adipos;
• Stimularea sintezei proteice.
Hipersecreţia de insulină determină hipoglicemie, tremurături, transpiraţii, chiar comă. Hiposecreţia de insulină duce la diabet zaharat, care se manifestă prin: hiperglicemie, poliurie, polifagie, polidapsie, chiar comă.
Glucagonul are actiune antagonica insulinei:
• Stimuleaza gluconeogeneza din aminoacizi;
• Exercită efect lipolitic;
• Provoacă hipeglicemie prin glicogenoliză hepatică.
Testiculele sunt o pereche de organe de reproducere masculine care produc, în principal, testosteron, un hormon care controlează dezvoltarea caracteristicilor sexuale masculine şi care joacă un rol important în dezvoltarea spermei. Testiculul (din latină testis) este gonada masculină la animale. Mamiferele de gen masculin au două testicule, care sunt de obicei conţinute într-o extensie a abdomenului, numită scrot.
Se dezvoltă în regiunea lombară, de unde descind (descensus testis) de-a lungul peretelui dorsal al cavităţii abdominale, trec prin canalul inghinal şi ajung în scrot, unde le găsim în mod normal la naştere, despărţite prin septul scrotal (septum scroti). Există şi posibilitatea opririi acestui proces de coborâre a testiculelor, la diferite niveluri, respectiv, în cavitatea abdominală, în canalul inghinal sau în dreptul orificiului extern al aceluiaşi canal, ceea ce constituie ectopia testiculară, uni- sau bilaterală. Ea necesită intervenţie chirurgicală sau tratament medical, deoarece, în caz contrar, se instalează atrofia testiculară.
Ovarul (ovarium) - glanda sexuală feminină - este organ pereche - cu o dublă funcţie secretoare: externă şi internă. Astfel, este organul producător al ovulelor şi, în acelaşi timp glandă endocrină, care, prin hormonii produşi (estrogenii) determină caracterele sexuale secundare şi joacă un rol deosebit în realizarea tipului constituţional feminin. Forma ovarului este ovoidală, cu axul mare vertical, având două feţe (medială şi laterală), două margini (liberă şi mezoovariană), anterioară, legată prin mezoovar de ligamentul larg, este locul unde se găseşte hilul ovarului (hilus ovarii), prin care pătrund sau ies elementele vasculonervoase, anterior fiind porţiunea ascendentă a tubei), două extremităţi: tubară, (care dă inserţie ligamentelor suspensor al ovarului) şi uterină. În mod obişnuit are 3 cm lungime, 2 lăţime şi 1 cm grosime şi cântăreşte 6-8 gr; în climacterium mărimea sa diminuă. După dezvoltarea sa în regiunea lombară, ovarul migrează spre regiunea inferioară a abdomenului, aşa încât la naştere se găseşte în micul bazin, în cavitatea retrouterină, îndărătul ligamentului larg al uterului, dedesubtul trompei şi înaintea rectului
